Fratele Mădălinei Manole nu s-a împăcat cu ”sinuciderea” nici la 14 ani de la moartea artistei. ”S-a găsit otravă în creier, nu avea cum să fie acolo”

Publicat: 29/06/2024, 08:00

Pe 14 iulie se împlinesc 14 ani de la moartea prematură a Mădălinei Manole, care, dacă ar mai fi trăit, ar fi împlinit exact în aceeași zi 57 de ani. Sunt 14 ani de tristețe și frământări sufletești, în care familia ei nu s-a împăcat nicio clipă cu ideea că artista și-ar fi luat viața și a încercat din răsputeri să demonstreze că aceasta ar fi fost ucisă.

  • Părinții Mădălinei Manole au plecat din această lume cu sufletul împovărat că adevărul nu a ieșit la lumină. Fratele Mădălinei, Marian Manole, spera ca dosarul morții surorii lui să fie redeschis, după ce o celebră criminalistă din Canada a venit cu dovezi care ar fi indicat că ar fi fost vorba de o crimă.
  • La dovezile strânse de Mihaela Brooks s-a adăugat și expertiza toxicologică efectuată de Marius Chipurici, specialist în materie de criminalistică și științe penale și membru al Societății Române de Farmacologie. Conform expertizei, acesta ar fi descoperit că în creierul Mădălinei s-a găsit Furadan, ceea ce ar fi fost imposibil în cazul unei sinucideri, iar acest detaliu ar fi fost omis de medicii legiști. Acest rezultat era un element esențial în redeschiderea cazului morții Mădălinei.
  • Deși expertiza a fost gata încă din vara anului trecut, iar fratele Mădălinei știa că avocatul care se ocupă pro bono de caz a depus în instanță toate actele necesare, în realitate, acest lucru nu s-a întâmplat. Avocatul Artin Sarchizian a declarat, pentru Gândul, că dosarul este în lucru.

În acest timp, relația lui Marian Manole cu Petru Mircea, cumnatul său, este la fel de tensionată, iar pe nepotul său nu a reușit să-l mai vadă, în ciuda numeroaselor sale insistențe și demersuri. Acesta spune că, la un moment dat, Petru Mircea i-a promis lui Mihai, fiul fratelui Mădălinei, că-și va întâlni verișorul, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. Marian Manole consideră că faptul că fostul soț al Mădălinei își ține departe fiul de familia artistei este doar pură răutate.

”Dacă treci pe la mormânt, nu-ți dai seama că acolo e îngropată o mare artistă”

Din cauza acestei relații încordate, fratele Mădălinei a fost nevoit să renunțe la ideea de a ridica în memoria surorii lui un monument mai impunător în locul în care aceasta își doarme somnul de veci. Marian Manole spune că proprietarul locului de veci este fostul soț al artistei, motiv pentru care el nu poate interveni în niciun fel asupra mormântului, deși consideră că acesta trece neobservat.

Dacă treci pe la mormânt, nici nu îți dai seama că acolo este îngropată o mare artistă, noroc că este portretul ei pe o margine a crucii”, a spus, pentru Gândul, fratele Mădălinei Manole, pentru care luna iulie înseamnă un pelerinaj al durerii.

Pe 2 iulie ar fi fost și ziua de naștere a tatălui său, care s-a stins din viață acum patru ani.

De-a lungul anilor, părinții și fratele Mădălinei Manole au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a demonstra că vedeta nu s-a sinucis, ci a fost ucisă. O luptă grea, care a venit la pachet cu încrâncenări, speranțe, frustrări și suferințe sufletești. De patru ani, de când l-a pierdut și pe tatăl său, fratele Mădălinei Manole a rămas singur în această luptă, în care mai este susținut doar de fiul său, Mihai, care are 26 de ani. Obosit și oarecum resemnat că nu va reuși să șteargă niciodată stigmatul de sinucigașă alăturat numelui surorii sale, Marian Manole pare că și-a pierdut și ultima speranță.

”S-a găsit otravă în creier, nu avea cum să ajungă acolo dacă s-ar fi sinucis”

În vara trecută, Mihaela Brooks, criminalist și profiler FBI din Canada, a demarat voluntar o anchetă, pe cont propriu, despre moartea Mădălinei Manole. Aceasta a strâns probe care, din punctul ei de vedere, ar fi demonstrat că moartea vedetei nu a fost o sinucidere, ci o crimă.

”Este foarte mult de lucru, pentru că trebuie să arătăm unde au fost erorile și de ce este omor. Avem niște expertize care s-au făcut și care arată omorul. Vor fi făcute publice doar după ce începe procesul. Mai multe nu pot să spun acum, ce dovezi avem”, spunea, în urmă cu un an, Mihaela Brooks.

Investigațiilor făcute de aceasta li s-a adăugat și o expertiză a lui Marius Chipurici, specialist în materie de criminalistică și științe penale, doctor în medicină, expert tehnic judiciar autorizat și membru al Societății Române de Farmacologie. Reputatul expert în toxicologie ar fi descoperit că în creierul Mădălinei s-ar fi găsit Furadan, detaliu extrem de important, care ar fi fost omis de medicii legiști.

Prezența substanței toxice în creier ar fi fost imposibilă în cazul unei sinucideri. Bazându-se pe aceste noi dovezi, Marian Manole știa că avocatul pro bono Artin Sarchizian a făcut în instanță toate demersurile necesare redeschiderii dosarului încă din toamna anului trecut.

S-a găsit otravă în creier și nu avea cum să ajungă acolo dacă te sinucizi. Se presupune că din cauza loviturii la cap pe care Mădălina a încasat-o, care nu e aducătoare de moarte, de 4 cm adâncime, în creștetul capului, otrava a ajuns în creier. Lovitura i-a perforat probabil creierul și, întinsă cum era, când cei care i-au turnat otrava și i-au înscenat sinuciderea, otrava a ajuns în creier. S-a încercat redeschiderea cazului de către avocatul Artin Sarchizian. Știam că dânsul a trimis actele la Tribunal prin septembrie-octombrie. În rest, nu mai știu nimic, dacă s-a hotărât să se redeschidă cazul”, a mai spus Marian Manole, pentru Gândul.

Deși fratele Mădălinei știa că demersurile legale ar fi fost deja făcute, realitatea este alta. Contactat de Gândul, avocatul Artin Sarchizian ne-a spus că dosarul este în lucru, iar expertiza făcută de Marius Chipurici urmează să fie depusă în instanță. Avocatul nu era foarte sigur nici în ceea ce privește informațiile furnizate de expertiză.

Doctorul toxicolog Chipurici a finalizat o expertiză judiciară și urmează să fie depusă. Din expertiză reiese că nu a fost vorba de un suicid, având în vedere prezența substanțelor toxice inclusiv în creier, dacă nu mă înșel”, a spus avocatul, pentru Gândul.

”La mormântul Mădălinei mai vin un singur fan și familia. În iulie, fac pelerinaj la cimitir”

Întristat din cauza faptului că lucrurile bat pasul pe loc, Marian Manole se pregătește să facă față celei mai grele luni din fiecare an, când spune că face pelerinaj la locurile unde se odihnesc oamenii dragi lui. Pe 14 iulie, zi în care a și murit, ar fi fost ziua de naștere a Mădălinei, care ar fi împlinit 57 de ani.

La mormânt, pe 14 iulie, nu mai vine decât un singur fan al Mădălinei, Daniel Gheorghe, care vine de ani de zile, și familia. În perioada asta, când se apropie luna iulie, este foarte greu, mai ales că pe 2 iulie era și ziua de naștere a tatălui meu, are și el patru ani de când nu mai este. În fiecare an, în iulie, fac un pelerinaj la cimitir, iau la rând toate mormintele. Eu sunt singurul care am mai rămas, eu și copilul meu. Ai mei sunt îngropați în altă zonă.

Mormântul ei, monumentul îi aparține individului de la Otopeni, nu am putut să îmi îngrop părinții lângă ea. Noi am vrut să facem ceva frumos acolo, dar nu am putut din cauza lui, că el este proprietarul. El vine la mormânt de trei ori pe de an, de Crăciun, de Paște și de ziua ei. Părinții ar fi vrut să facem ceva mai frumos pentru ea, să se vadă din satelit că acolo este îngropată o mare artistă. Dacă treci pe la mormânt, noroc că este portretul ei pe o margine a crucii, altfel nu îți dai seama că e înmormântată acolo. Dacă nu ar fi fost părinții mei, pe cruce scria numele ei de femeie măritată, Anca Magdalena Mircea, nu cel de artistă”, ne-a spus Marian Manole.

”Nu cred că în noaptea aceea a înnebunit și și-a luat viața”

De-a lungul anilor, mai spune fratele Mădălinei Manole, în ciuda eforturilor făcute, nu a reușit să se apropie de nepotul său, Petru Mircea Jr., care a împlinit 15 ani. La un moment dat, fostul soț al artistei, Petru Mircea, i-ar fi promis lui Mihai, fiul lui Marian și nepotul Mădălinei, că-și va întâlni verișorul, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Toată lumea zice să aștept până face 18 ani, dar eu sunt sceptic, pentru că nu ne-a cunoscut deloc. Este posibil să aibă creierul spălat. O întâlnire la 18 ani nu se știe cum va fi. Sunt dezamăgit, dar m-am obișnuit cu situația, nu am ce să fac. Mie mi-a blocat numărul de telefon, dar băiatul meu, Mihai, a încercat de câteva ori, însă a primit numai promisiuni, omul (n.r. – Petru Mircea) nu se ține de cuvânt”, a adăugat fratele Mădălinei Manole.

Fratele Mădălinei Manole, Marian, nu a reușit să se apropie de nepotul său, Petru Mircea Jr, în ciuda eforturilor făcute

Marian Manole va purta toată viața în mintea și sufletul lui ultima conversație cu sora sa.

”Pe 13 iulie, seara, la câteva ore înainte de nenorocire, ne-a sunat și ne-a spus răspicat că pe 14 iulie vrea să fim la Otopeni să o sărbătorim și nu cumva să lipsim, că avem multe de vorbit. A vorbit la telefon și cu mine, și cu tata, și cu copilul meu, i-a promis «Mihăiță, o să mergem la mare și cu pui mic», așa cum îi spunea fiului său. Nu cred că în noaptea aceea a înnebunit și și-a luat viața”, a mai spus Marian Manole, pentru Gândul.


CITEȘTE ȘI:

Măcelăriți în Congo de gruparea paramilitară M23, MERCENARII români au decis să rupă tăcerea. „Soldații congolezi sunt drogați, bețivi și fricoși!”

Românul închis 20 de ani în Chile și adus în țară să execute încă 5 ani este grav bolnav. ”George este șchiop, are dureri mari, trebuie operat”

”BALTA MORȚII” de lângă Ploiești. Imagini șocante cu porumbei negri de păcură, fără suflare sau în agonie, după ce ies din reziduurile petroliere

Greșeala care i-a adus acuzația de ucigaș de milionar unui muncitor în construcții nevinovat. Încătușat și bătut, deși aveau INTERCEPTĂRI fără dovezi

Claudia Voicu
Absolventă a Facultății de Jurnalism a Universității ”Hyperion”, și-a început cariera ca prezentator de știri radio, apoi s-a îndreptat către mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?